România ar putea juca un superamical, vara viitoare, pe noul stadion național. Mircea Sandu spune că arena va fi gata la timp și vrea să-i vadă la lucru pe Marica și ai lui în compania unei mari echipe. Argentina lui Messi sau Brazilia lui Robinho ar putea veni la București, dar preferata Nașului este Spania! Spania are mari șanse să câștige pentru prima data Cupa Mondială și ar putea veni pe noua National Arena din postura de campioană a lumii!
„Fără doar și poate, stadionul național va fi gata la timp! În decembrie, lucrarea va fi finalizată, iar undeva în martie vom face un test cu vreo 20.000 de jandarmi sau de soldați. Afluire, defluire, tot ce se întâmplă la un meci de fotbal sau la un concert”, spune pentru ProSport Mircea Sandu
Spania, favorita lui Mircea Sandu!
„Noutatea ar fi că dorim să organizăm finala Cupei României, care se va juca undeva în iunie 2011. Apoi, suntem în discuții cu firma care reprezintă Argentina și Brazilia pentru un joc amical de inaugurare. Semnalele sunt pozitive. Eu aș vrea și Spania, favorita mea…”, mai spune Mircea Sandu în interviul acordat ProSport.
Vezi mâine în ediția tipărită a ProSport-ului un superinterviu cu Mircea Sandu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER